Conferinţa de prezentare a proiectului „Studiu diagnostic privind fenomenul de corupţie în administraţia publică locală”

 

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), prin Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice (UCRAP) şi Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) a organizat joi, 15 decembrie a.c. conferinţa de prezentare a proiectului “Studiu diagnostic privind fenomenul de corupţie în administraţia publică locală”, cod SMIS 16469, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007 – 2013, în valoare de 2.076.906 lei.

Cei aproape 200 de participanți, prefecți, primari, reprezentanți ai corpului diplomatic, funcționari publici și reprezentanți ai societății civile, au dezbătut modalitățile prin care proiectul își propune să sprijine structurile manageriale din cadrul autorităților administrației publice locale în implementarea acţiunilor de prevenire a corupției, acţiuni asumate atât în Strategia Ministerului Administrației și Internelor de Prevenire și Combatere a Corupției pentru perioada 2011 – 2013, cât și în Strategia Națională Anticorupție 2011 – 2014.

Conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost reprezentată de domnul Gheorghe Emacu, Secretar de Stat pentru Comunitățile Locale.

În cadrul dezbaterilor, obiectivele și activităţile proiectului, precum și cadrul instituțional în care acesta se vor desfășura au fost prezentate de dl. Petru Țăgorean, Directorul UCRAP şi dl. Ionuț Vasilca, Manager de proiect UCRAP.

Dl. Genu Eduard Radu, Director General Adjunct DGA s-a referit în intervenţia sa la dezvoltarea unor politici publice care să conducă la îmbunătăţirea activităţii acestei structuri.

Dna. Carmen Dobrotă, Directorul Autorității de Management pentru Programul Operațional “Dezvoltarea Capacității Administrative” a precizat că UCRAP este unul dintre cei mai importanţi beneficiari ai acestui program, având în prezent 5 proiecte implementate şi alte 4 în curs de finanţare.  

Reprezentantul Ministerului Justiției, domnul Cornel Călinescu a trecut în revistă principalele obiective ale viitoarei Strategii Naţionale Anticorupţie.

S-au mai adresat participanților, salutând inițiativa proiectului, domnul Joao Sabido Costa, consilier în cadrul Ambasadei Portugaliei la București, din partea reprezentanților corpului diplomatic, precum şi dl Radu Nicolae, Centrul de Resurse Juridice și dna Ana Vasilache, Fundaţia Parteneri pentru Dezvoltare Locală.

Pentru informaţii suplimentare vă invitam să îl contactaţi pe dl. Ionuţ Vasilca, manager de proiect, la: tel. 021 311 2423/ e-mail: ionut.vasilca@mai.gov.ro

Contact

companie:ARPS

persoana de contact:Munteanu Carmen

email:carmen.munteanu

telefon/fax:0215277979

adresa:Soldat Velicu Stefan nr 43, sector 2, Bucuresti 023255, Romania

publicat:2011-12-16

 

Alte comunicate de presa ale acestei companii