Finalizarea proiectului Phare CES

 

Consiliul Local al Oraşului Tg. Ocna a finalizat implementarea proiectului „Colectare selectivă şi transport deşeuri în zona turistică Tîrgu Ocna”, finanţat prin Programul Phare CES “Schema de investiţii pentru proiecte mici de gestionare a deşeurilor - Faza extinsă” Linia de buget: Phare/2004/016-772.04.01.04.01.01.03. Partenerii Consiliului Local Tg. Ocna în implementarea acestui proiect sunt Consiliile Locale ale comunelor Târgu Trotuş şi Pârgăreşti. Valoarea totala a proiectului este de 733.377,52 euro, din care 422.627,56 euro este finanţare de la Uniunea Europeană.

Scopul proiectului a fost implementarea unui sistem de colectare selectivă a deşeurilor în vederea  reducerii de deşeuri municipale depozitate necontrolat în zona turistică Târgu Ocna şi în comunele Târgu Trotuş şi Pârgăreşti şi îmbunătăţirea capacităţii autorităţilor publice locale a celor trei localităţi de a contribui la protecţia mediului.

Grupul ţintă este alcătuit din cei 23.925 locuitori din gospodării, 299 agenţi economici şi 78 instituţii publice din oraşul Târgu Ocna şi comunele Târgu Trotuş şi Pârgăreşti.

Principalele activităţi ale proiectului au fost

Organizarea activităţii Unităţii de Implementare a Proiectului (UIP);

Monitorizarea şi evaluarea a proiectului;
Achiziţionarea serviciilor de proiectare şi realizarea proiectului tehnic;

Organizarea procedurii de achiziţie a lucrărilor de construcţii;

Realizarea lucrărilor de construcţii;

Achiziţionarea Europubelelor, Eurocontainerelor, vehiculelor şi a echipamentelor specifice;

Recrutarea şi selectarea persoanelor pentru posturile nou create;

Achiziţia serviciului de instruire şi instruirea personalului pentru exploatarea investiţiei;

Achiziţionarea serviciilor de promovare şi realizarea campaniei de conştientizare a populaţiei şi de promovare a proiectului şi a serviciilor nou create.

"De acest proiect beneficiază atât agenţii economici şi instituţiile publice, cât şi cei aproape 24.000 de locuitori din cele trei localităţi partenere: Târgu Ocna, Târgu Trotuş şi Pârgareşti. Deşeurile sunt colectate selectiv în toate aceste trei localităţi prin intermediul containerelor aferente tipurilor de deşeuri colectate, amplasate în locuri accesibile cetăţenilor. Prin funcţionalizarea sistemului de colectare selectivă se contribuie la reabilitarea mediului din zona turistică Tg Ocna şi din cele două localităţi învecinate.” a spus doamna Maria Stan, consilier juridic în cadrul Primăriei Târgu Ocna.

Conferinţă de presă organizată cu ocazia finalizării acestui proiect a avut loc marţi, 17 august, la Tg Ocna.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să vă adresaţi Doamnei Maria Stan, tel: 0722 733 886, fax 0234 344 116, e-mail primaria_targuocna@yahoo.com.

Contact

companie:Addvances

persoana de contact:Cristi Belei

email:cristi.belei

telefon/fax:0332404729

adresa:str. Nicolina nr. 155, Iasi 700714, Romania

publicat:2009-08-21

 

Alte comunicate de presa ale acestei companii