Vernisajul expozitiei

 

Vernisajul expozitiei

Atelierul de creatie Sultana va invita la o "SIMFONIE"!
In spatiul sau expozitional, Atelierul va avea pe simeza intre 1 iulie - 15 iulie, expozitia de pictura
"SIMFONIE" semnata de artista Anca Jitariu. Vernisajul va avea loc marti, 30 iunie ora 18.00.
Expozitia va putea fi admirata de luni pana vineri intre orele 11.00 - 19.00 si sambata intre 10.00 - 14.00.
Va asteptam cu drag la o SIMFONIE de culori!

 

"Artista aşterne culorile într-o manieră decorativ-murală combinată cu efecte picturale deosebite.

Grija pentru detaliu contrastează şi se completează cu aşternerea culorii în aplat însoţită de o anume gestică personală.

Acest contrast apare nu numai în ansamblul expoziţiei de faţă cât şi în cadrul aceleiaşi lucrări (Dipticul „Structuri”). Alături de acesta, Tripticul „Despre natură” arată preocuparea artistei de a textura diferit cu ajutorul unor materiale exterioare suprafeţe mai mici sau mai mari, in scopul obţinerii unor efecte vizuale deosebite.

Seria de lucrări intitulate „Simfonia” , în număr de cinci, constituie o odă adusă naturii. Natura este aici surprinsa într-o secundă a curgerii şi transformării sale.

Te simţi pătruns de muzica orchestrală a unei biserici medievale în timp ce admiri Compoziţiile sale (Compoziţia I şi II). Descoperi în lumea culorilor o altă lume, tubulară, asemenea orgilor maiestuoase pe care le ascultam odinioară cu smerenie.

Pictura Ancăi Jitariu explorează limita dintre uman şi divin, dintre natural şi universal."

Maia Martin, artist plastic

 

Contact

companie:SC Sultana Art SRL

persoana de contact:Sultana Rodica

email:rosultana.art

telefon/fax:0723339352

adresa:Calea Grivitei nr.403, bloc R, scara B, subsol, sector 1, Bucuresti, Bucuresti 0200, Romania

publicat:2009-06-25

 

Alte comunicate de presa ale acestei companii