Expert Meeting, întâlnirea profesioniştilor în tratamentul diabetului zaharat are loc pe data de 22 octombrie 2010. Evenimentul se va desfăşura în Sala Europe din cadrul Hotelului Ramada Plaza din Bucureşti. Întâlnirea va fi moderată de Prof. dr. Nicolae Hâncu, Preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
Expert Meeting, întâlnirea profesioniştilor în tratamentul diabetului zaharat are loc pe data de 22 octombrie 2010. Evenimentul se va desfăşura în Sala Europe din cadrul Hotelului Ramada Plaza din Bucureşti. Întâlnirea va fi moderată de Prof. dr. Nicolae Hâncu, Preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
Diabetul zaharat a devenit o problemă de importanţă majoră pentru individ, medicină şi societate, iar impactul acestuia este multiplu: epidemiologic, biologic, socio-familial, economic şi chiar politic. În timp ce prevalenţa diabetului creşte continuu, vârsta la care se manifestă diabetul zaharat de tip 2 a scăzut. Totodată, o creştere a frecvenţei afecţiunilor determinate de hiperglicemie este la fel de previzibilă. Afecţiunile nervilor, vaselor de sânge şi organelor reprezintă o problemă reală pentru pacienţii cu diabet zaharat.
Conceput sub forma unui workshop, Expert Meeting se doreşte a fi un eveniment interactiv, oferind informaţii de actualitate cu privire la cele mai eficiente metode în tratamentul complicaţiilor diabetului zaharat. Tematica principală ce reuneşte dezbaterile care vor avea loc în cadrul acestui eveniment este “Cheia în profilaxia şi terapia patogenetică a complicaţiilor micro şi macro vasculare din diabetul zaharat”.
“Obiectivul întâlnirii de la Bucureşti este acela de a ne oferi ocazia de a discuta, în calitate de experţi, aspecte noi, patofiziologice şi interesante, precum şi obiective terapeutice în domeniul prevenirii şi tratamentului complicaţiilor diabetului zaharat”, a declarat dr. Norina Găvan, Country Manager – Worwag Pharma România.
Organizat sub forma unei reuniuni a experţilor în diabetologie, evenimentul va supune discuţiei tematici care se evidenţiază nu numai prin caracterul inovator, dar şi prin modalitatea de expunere. Cele mai interesante subiecte vor face referire la: “Patogeneza complicaţiilor diabetului zaharat” (Prof. dr. Radu Lichiardopol), “Epidemiologia complicaţiilor diabetului zaharat în România” (Prof. dr. Mariana Graur), “Screeningul complicaţiilor reduce costurile îngrijirii persoanelor cu diabet zaharat” (Prof. dr. Maria Moţa), “De la suferinţa de nerv la leziunea de vas” (Prof. dr. Ovidiu Băjenaru), “Terapia combinată a neuropatiei diabetice” (Prof. dr. Amorin Popa) sau “Benfotiamina şi microalbumineria la pacienţii cu diabet zaharat tip 2. Prezentare de studiu” (Prof. dr. Dan Cheţa şi Dr. Ciprian Constantin).
Evenimentul Expert Meeting are menirea de a aduce un plus de valoare asupra celor mai eficiente metode de îngrijire a persoanelor cu diabet zaharat, prin prevenirea complicaţiilor. Această manifestare inedită, organizată de compania Worwag Pharma România reprezintă un punct de congruenţa al intereselor medicilor specialişti, care au ocazia să îşi facă cunoscute cercetările şi studiile indispensabile în prevenirea şi tratamentul persoanelor cu diabet zaharat.
Organizarea de cursuri şi simpozioane pentru medici şi farmacişti a devenit o tradiţie a companiei, care şi-a creat un renume prin sprijinul permanent oferit profesioniştilor din sectorul sănătăţii. Având o experienţă pe piaţa medicamentelor de peste 25 de ani, compania Worwag Pharma s-a impus în acest domeniu, prin oferirea unei game vaste de produse farmaceutice şi suplimente nutritive.
Contact
companie:Sanatatea Press Group
persoana de contact:Tone Cornelia
email:comunicare
telefon/fax:0733011104
adresa:Str. Alexandru Moruzzi nr. 9C, sector 3 Bucuresti, Bucuresti 010312, Romania
publicat:2010-10-21