În perioada 30 august – 3 septembrie 2010, SănătateaTV.ro va prezenta o serie de emisiuni şi articole care au ca temă principală problema surdităţii. În fiecare an, data de 1 septembrie este marcată la nivel mondial ca fiind Ziua Internaţională a Surdităţii.
În perioada 30 august – 3 septembrie 2010, SănătateaTV.ro va prezenta o serie de emisiuni şi articole care au ca temă principală problema surdităţii. În fiecare an, data de 1 septembrie este marcată la nivel mondial ca fiind Ziua Internaţională a Surdităţii.
Buna funcţionare a simţului auditiv este în strânsă corelaţie cu procesul de comunicare specific oamenilor, reprezentând şi o parte esenţială în funcţionarea armonioasă a celorlalte funcţii ale organismului. Astfel că, o deficienţă auditivă va afecta întotdeauna dezvoltarea limbajului, iar consecinţele sale nu vor întârzia să se reflecte şi în plan psiho-afectiv.
Persoanele care suferă de un astfel de tip de anomalie se vor confrunta cu sentimentul înstrăinării, evenimentele la care asistă li se vor părea incoerente sau de neînţeles, iar sentimentul ostilităţii se va instaura şi el în mod vizibil.
Informarea şi educarea asupra importanţei auzului constituie pilonii pe care se bazează materialele ce vor fi publicate pe SănătateaTV.ro în “Săptămâna surdităţii”. Principalele subiecte abordate vizează: “Surditatea congenitală”, “Reeducarea vestibulară”, “Otoscleroza”, “Audiometrie. Audiogramă”, “Implantul cohlear”, “Chirurgia cu radiofrecvenţă. Chirurgia rinologică”, dar şi “Screening-ul audiologic generalizat la nou-născuţi”.
Este important ca în momentul în care calitatea auzului începe să aibă de suferit, să fie luate măsuri de urgenţă. Depistarea şi tratarea timpurie a acestei afecţiuni poate împiedica pierderea de auz temporară sau permanentă.
Copiii sunt cu atât mai afectaţi în cazul în care se nasc cu o deficienţă de auz pentru că ei sunt supuşi astfel riscului de a nu se mai putea bucura de o copilărie fără griji. Una dintre cele mai frecvente anomalii care îi poate afecta pe cei mici este hipoacuzia congenitală. Nedepistată în primul an de viaţă, această boală va interfera dramatic cu dezvoltarea limbajului şi ulterior cu performanţele şcolare. Surditatea congenitală reprezintă un handicap invizibil, copilul hipoacuzic arătând normal din punct de vedere fizic. În lipsa unui diagnostic precoce, boala lui va fi depistată abia după 12-24 luni, când părinţii observă lipsa de dezvoltare a limbajului. De obicei 60% dintre hipoacuziile congenitale au o cauză genetică. În 80% dintre cazurile cu determinism genetic, hipoacuzia apare izolat, fără alte anomalii, fiind vorba de o hipoacuzie congenitală non-sindromică.
“Surdităţile genetice sunt de două feluri: sindroame genetice sindromatice (apar la familiile de surzi), autozomale, monogenice şi neînsoţite de alte tulburări morfo-funcţionale ale organismului copilului, precum şi surdităţile neurosenzoriale profunde”, a declarat Prof. dr. Dorin Sarafoleanu, medic primar O.R.L, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România.
Există însă şi alte cauze care pot determina surditatea la nou-născut, cum ar fi infecţiile intrauterine, medicamentele ototoxice sau administrarea unor antibiotice femeilor gravide.
Potrivit Prof. dr. Dorin Sarafoleanu, “un procent de 20% dintre surdităţile la copii sunt de natură extrinsecă, 40% provin din cauze genetice dovedite, iar 35% au o provenienţă mixtă (genetică, mitocondrială, extrinseci şi factori de risc – fumat, alcool). Din păcate, aceste hipoacuzii sunt depistate târziu sau multe dintre ele scapă examenului genetic”.
SănătateaTV.ro vă invită în “Săptămâna surdităţii” să urmăriţi emisiunile care vor fi postate pe portalul www.sanatateatv.ro pentru a vă informa cât mai bine asupra acestui subiect.
www.sanatateatv.ro
pr@sanatateapressgroup.ro
o733.011.106
Contact
companie:Sanatatea Press Group
persoana de contact:Tone Cornelia
email:comunicare
telefon/fax:0733011104
adresa:Str. Alexandru Moruzzi nr. 9C, sector 3 Bucuresti, Bucuresti 010312, Romania
publicat:2010-08-30