București, 11 ianuarie 2011 – Biblioteca Județeană Mureș va găzdui, în intervalul 14-16 Martie 2011, Cafeneaua regională a ANBPR, destinată bibliotecarilor din zona centrală a țării. Desfășurat la inițiativa Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România – ANBPR, acest eveniment profesional își propune creșterea interacțiunii dintre membri și conducerile teritoriale ale organizației.
„La eveniment sunt așteptați să participe bibliotecari cu diverse specializări din bibliotecile publice, dar și reprezentanți ai managementului ANBPR din județele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş și Sibiu. Această regiune de dezvoltare reprezintă un nucleu dinamic al Asociației. Cafeneaua de la Târgu-Mureș va fi un bun prilej pentru consultări cu colegii noștri, atât pe teme profesionale, cât și pe teme de cultură organizațională, cu accent pe modelele de management la nivel de Filiale”, a declarat Doina Popa, Președinte al ANBPR.
Pe de altă parte, bibliotecarii din teritoriu, în special președinți și vicepreședinți de Filiale, precum și membri în Birourile Executive din cele 6 județe, vor aprofunda, într-o sesiune de training cu durata de două zile, principalele probleme de management pe care le ridică organizarea regională a Asociației.
„Cafeneaua ANBPR este cadrul în care participanții au ocazia să discute probleme profesionale, să își exprime opiniile și așteptările în relația cu Asociația, sau să facă propuneri de activități și modele de lucru. În plus, într-un mediu destins, ca acela al Cafenelei, membrii noștri pot avea o percepție nemediată asupra modului în care interacționează cu structurile Asociației și cu colegii bibliotecari, în sens larg”, a declarat Ioana Crihană, Director Executiv al ANBPR.
Despre ANBPR: Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) este cea mai reprezentativă organizaţie profesională a bibliotecarilor din bibliotecile publice. Raţiunea de a fi a acestei organizaţii este aceea de a coagula, într-o formă de asociere pe plan naţional, aşteptările, nevoile şi interesele celor care, prin profesie, preocupări şi atribuţii susţin profesia de bibliotecar, dezvoltarea biblioteconomiei şi a ştiinţelor informării şi documentării.
www.anbpr.org.ro
Mai multe informații:
Andreea Manoli
Asistent Director
ANBPR
tel./fax: 021 411 02 77
email: anbpr_ro@yahoo.com
Contact
companie:ANBPR
persoana de contact:Crihana Ioana
email:ioanacrihana
telefon/fax:0214110277
adresa:Str. Staicovici 15, sector 5, Bucuresti 050556, Romania
publicat:2011-03-11