Asociaţia Art Conservation Support a lansat cartea ”Monumente medievale din Oltenia”, autor Corina Popa
Bucureşti, 19 octombrie 2011. Art Conservation Support a lansat volumul ”Monumente medievale din Oltenia”, autor Corina Popa, editat şi tipărit în cadrul proiectului editorial ”Conservarea patrimoniului, de la ştiinţă la arta!”, finanţat cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Lansarea a avut loc la Librăria Cărtureşti, fiind însoţită şi de o expoziţie cu fotografii reprezentative pentru monumentele medievale din Oltenia, autor Ovidiu Baştea. Proiectul a fost demarat în luna iunie 2011 şi cuprinde şi un al doilea titlu, ”Noţiuni de chimia picturii”, autor Ioan Istudor, care va fi lansat în luna noiembrie a acestui an.
Cartea de faţă se doreşte un ghid către obiectivele culturale din Oltenia, care reprezintă un tezaur cultural şi istoric valoros, încă nedescoperit de marea majoritate a publicului larg. Autoarea subliniază adesea şi argumentează interpretarea şi adaptarea modelului oferit de arta epocii brâncoveneşti, la nevoile spirituale şi culturale ale lumii satelor, textele fiind susţinute de accente vizuale, prin fotografii care surprind acele crâmpeie de istorie şi cultură care au dăinuit până astăzi. Prin includerea unor capitole dedicate restaurării şi conservării monumentelor istorice, cartea doreşte o conştientizare a faptului că păstrarea acestei moşteniri este o responsabilitate nu doar a unui grup restrâns de specialişti, ci o responsabilitate a fiecăruia dintre noi, a comunităţii.
“Este utilă apariţia unor lucrări de specialitate, care să pună în discuţie probleme legate restaurarea şi conservarea monumentelor, care practic nu figurează de obicei în obişnuitele cărţi de popularizare cu profil turistic. Nu imi fac iluzia că această carte va schimba mentalitatea autorităţilor şi a comunităţii, dar cred că avem dreptul să ne străduim cu perseverenţă să schimbăm chiar comportamentul celor care se preocupă de aceste monumente”, a spus doamna prof. univ. dr. Corina Popa, autoarea cărţii.
Domnul arh. Şerban Sturza, prezent la eveniment, a precizat: “Faptul că poţi să explici un lucru este util într-o măsură mai mare decât o lege, pentru că acel lucru odată înţeles, va fi admirat, păstrat şi iubit. Din acest punct de vedere, este important ca publicaţii de felul acesta să apară, iar ele să fie făcute de persoane ca doamna Corina Popa, care să explice lucrurile uşor şi care să ridice totodată întrebări, astfel încât cititorii să se întrebe dacă nu ar putea chiar ei să participe la ceea ce observă.”
Cartea face parte din colecţia „Vetre de lumina” a Editurii ACS, a doua carte după „Monumente Medievale din Bucovina”, autori Tereza Sinigalia, Oliviu Boldura. Prin această colecţie Asociaţia Art Conservation Support îşi propune înlocuirea turismului indiferent, care „bifează” cât mai multe obiective, cu un turism prin care să înţelegem valoarea istorică şi culturală a ceea ce vizităm.
Relaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0723 511 272, email ruxandrah@brightlight.ro, persoană de contact Ruxandra Miuţi. Pentru mai multe informaţii referitoare la activitatea şi proiectele viitoare ale Asociaţiei Art Conservation Support, vă invităm să accesaţi www.acs.org.ro, precum şi pagina de Facebook a asociaţiei.