Simpozion pe tema formării profesionale a bibliotecarilor, cu participarea unor importanți reprezentanți

 

Simpozion pe tema formării profesionale a bibliotecarilor, cu participarea unor importanți reprezentanți

București, 23 septembrie 2011 –  ANBPR anunță organizarea, în data de 23 Septembrie  a.c., la Brașov, a Simpozionului cu tema „Formarea continuă a bibliotecarilor în Statele Unite ale Americii și Canada”. Gazda evenimentului va fi Universitatea Transilvania Brașov, Facultatea de Silvicultură, Corpul S  - Amfiteatrul Emil G. Negulescu (Sala SII.1), cu începere de la ora 13.00.

„Prilej de diseminare a experienței internaționale în domeniul biblioteconomic, simpozionul de la Brașov reprezintă o prețioasă resursă de informare și învățare pentru bibliotecarii români. Abordarea inovatoare a formării profesionale, în dezbaterea unor personalităţi recunoscute la nivel mondial, va conecta bibliotecile românești la realitățile și exigențele biblioteconomiei globale”, a declarat  Doina Popa, Președintele ANBPR.

Acest eveniment este parte a unui proiect iniţiat de ANBPR, susținut de Ambasada SUA la București, cu sprijinul Bibliotecii Metropolitane, al Bibliotecii Universității Transilvania Brașov și al Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov.

Invitații de onoare ai evenimentului vor fi specialiști și profesori universitari americani, experți în domeniile lor de activitate: Leonard Kniffel (redactor sef la revista American Libraries, Chicago, Illinois), prof. Joseph Mika (School of Library & Information Science, Wayne State University, Detroit, Michigan), prof. Irene Owens (decan School of Library and Information Science, North Carolina Central University, Durham, Carolina de Nord), prof. Irene Owens (decan School of Library and Information Science, North Carolina Central University, Durham, Carolina de Nord), Marianne Hartzell (consultant Hartzell-Mika Consulting, East Lansing, Michigan) și conf. Hermina Anghelescu (School of Library & Information Science, Wayne State University, Detroit, Michigan).

Manifestare profesională cu caracter științific, dar și de schimb de bune practici, acest simpozion aduce în atenția bibliotecarilor români implicațiile formării profesionale continue asupra dezvoltării personale și profesionale a bibliotecarilor.

Despre ANBPR: Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) este cea mai reprezentativă organizaţie profesională a bibliotecarilor din bibliotecile publice. Raţiunea de a fi a acestei organizaţii este aceea de a coagula, într-o formă de asociere pe plan naţional, aşteptările, nevoile şi interesele celor care, prin profesie, preocupări şi atribuţii susţin profesia de bibliotecar, dezvoltarea biblioteconomiei şi a ştiinţelor informării şi documentării.

www.anbpr.org.ro

Mai multe informații:

Andreea Manoli
Asistent Director
ANBPR

tel./fax: 021 411 02 77

email: anbpr_ro@yahoo.com

Contact

companie:ANBPR

persoana de contact:Crihana Ioana

email:ioanacrihana

telefon/fax:0214110277

adresa:Str. Staicovici 15, sector 5, Bucuresti 050556, Romania

publicat:2011-09-23

 

Alte comunicate de presa ale acestei companii