Conferinta de presa privind finalizarea proiectului Antreprenoriat si ocupare inovativa

 

COMUNICAT DE PRESA

Uniunea Europeana investeste in oameni

 

Centru de sprijin al Initiativelor locale deschis la Bucuresti pentru someri si persoane aflate in cautarea unui loc de munca

 

03.11. 2011

 

COMUNICAT DE PRESA

 Uniunea Europeana investeste in oameni

 Centru de sprijin al Initiativelor locale deschis la Bucuresti pentru someri si persoane aflate in cautarea unui loc de munca

 Asociatia Inter Concordia a organizat luni, 31 octombrie 2011, ora 17:00, la Hotel Rin Central, conferința de inchidere a proiectului Antreprenoriat si ocupare inovativa,  cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013.

In cadrul evenimentului, reprezentanti ai Asociatiei Inter Concordia, precum si ai organizatiilor – partener au oferit informatii cu privire la rezultatele inregistrate in cadrul proiectului. Astfel, in perioada noiembrie 2010 - octombrie 2011, peste 130 de someri si persoane aflate in cautarea unui loc de munca au fost constientizate, 116 au fost consiliate, iar 44  de persoane au participat la formare profesionala in domeniul antreprenoriatului. De asemenea, tot in cadrul proiectului, a fost organizata o Bursa a locurilor de munca si a fost infiintat Centrul de Sprijin al Initiativelor locale, prin intermediul  caruia 11 persoane au fost deja asistate sa-si deschida propria afacere.  

 

Implementat de Asociatia Inter Concordia in parteneriat cu Asociatia Europa pentru Dezvoltare Umana si compania European Consulting,  proiectul  a avut  ca  scop dezvoltarea resurselor umane, cresterea ratei de ocupare precum si promovarea competentelor si actiunilor antreprenoriale. Cu un buget total de 1.901.760 lei, proiectul s-a adresat somerilor tineri, celor de lunga durata, somerilor peste 45 de ani, precum si persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca din Bucuresti. Astfel, acestia au beneficiat,  in mod gratuit,  de servicii de consiliere, consultanta, mediere,  plasare la locul de munca s asistenta pentru initierea unei afaceri.

 

Pentru informatii suplimentare,  va rugam sa ne contactati la numarul de telefon:  0734 779 600 sau pe adresa de e-mail  info@interconcordia.ro; persoana de contact Eder Bogatu  manager de proiect.

Contact

companie:Asociatia Inter Concordia

persoana de contact:Leahu RalucaIoana

email:raluca.leahu

telefon/fax:0734779580

adresa:Blvd. Ion Mihalache, nr. 54b, sector 1, Bucuresti, Bucuresti 011194, Romania

publicat:2011-11-03

 

Alte comunicate de presa ale acestei companii