Metode şi practici de acţiune privind promovarea şi dezvoltarea dialogului social la nivelul ramurii industriei lemnului

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Vatra Dornei, martie 2011

Federaţia Sindicatelor Libere din industria Lemnului (FSLIL) va organiza în staţiunea Vatra Dornei, Complex Bradul Călimani,  în perioada 11-12 martie 2011, cea de a II – a Conferinţă Naţională, cu tema:

„Metode şi practici de acţiune privind promovarea şi dezvoltarea dialogului social la nivelul ramurii industriei lemnului”

 

Acţiunea face parte din proiectul „Dezvoltarea si consolidarea iniţiativelor comune ale partenerilor sociali” cofinanţat de Fondul Social European în cadrul Programului Opearţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Investeşte în oameni!”

La seminar participă aproximativ 200 de persoane, angajaţi din cadrul întreprinderilor din industria lemnului, selecţionate din cele 600 de persoane ce fac parte din grupul ţintă.

Proiectul este implementat de Federaţia Sindicatelor Libere din Industria Lemnului, în parteneriat cu Federaţia Europeană a Sindicatelor din Construcţii si Lemn, Asociaţia Centrul Român de Iniţiative, Comitetul Sectorial Silvicultură, Exploatarea şi Prelucrarea Lemnului, Industria Mobilei.

Participă invitaţi parteneri de dialog social din cadrul instituţiilor: Consiliul Economic Social (CES), Confederaţia Naţională a Sindicatelor din România FRĂŢIA (CNSLR – FRŢŢIA), Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România (APMR), Asociaţia Forestierilor din România (ASFOR), precum şi alte personae.

Pentru informaţii suplimentare privind proiectul contactaţi: Bădica Vasile – manager proiect, tel: 0744.340.460, FSLIL tel: 021.316.88.72, fax:021.312.89.64, e-mail: fslil@yahoo.com.

Pentru mai multe informaţii accesaţi: www.fseromania.ro.

PREŞEDINTE,

VASILE BĂDICA

„Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane  2007 – 2013”-  Investeşte în oameni!

Contract nr. POSDRU/93/3.3/S/50253

Titlul proiectului:„Dezvoltarea și consolidarea inițiativelor comune ale partenerilor sociali din industria lemnului”




Contact

companie:FSLIL

persoana de contact:Badica Vasile

email:fslil

telefon/fax:0213168872

adresa:Str. Calea Griviței nr. 21, sector 1, Bucuresti 010732, Romania

publicat:2011-03-03

 

Alte comunicate de presa ale acestei companii