Studentii clujeni au dezbatut prezidentialele la Bucuresti

 

Un grup de studenti din Cluj a participat la o simulare de dezbatere a candidatilor la alegerile prezidentiale impreuna cu studentii de la SNSPA si Universitatea Bucuresti.

La dezbateri au participat alaturi de studentii si profesorii de la universitati din Bucuresti, parlamentari de la PSD si PNL. Printre acestia s-a aflat domnul senator PSD, Alexandru Cordos, secretar al Comisiei de Munca si Protectie Sociala din Senat, doamna Cristina Pocora, deputat PNL, presedinte al Comisiei pentru Egalitate de Sanse din Camera Deputatilor, domnul Robert Negoita, deputat PSD si domnul Cristian Matei, vicepresedinte PSD Turda.

Studentii au simulat o dezbatere pe teme de interes public intre cei trei candidati la presedintie. Au fost urmarite calitatea argumentelor si modul de prezentare a candidatilor. Temele cele mai importante au fost rezolvarea crizei economice si a celei politice prin care trece Romania, precum si problemele cu care se confrunta studentii si mediul universitar.

Dl Alexandru Cordos, Senator PSD de Cluj a declarat: "Ma bucur ca am putut sa organizam un astfel de eveniment pentru ca el subliniaza doua lucruri: mai intai ca tinerii nostri au potential pentru a face politica intr-un mod coerent si inteligent si mai ales ca invatamantul romanesc are rezultate de valoare. Trebuie sa subliniem si faptul ca acest eveniment ne-a aratat cum ar fi trebuit sa arate aceste dezbateri si in conditii reale, daca nu ar fi fost mereu cerute la modul neserios de catre Traian Basescu."

Robert Sabotici, studentul care l-a interpretat pe candidatul Mircea Geoana, a declarat: "Ideea noastra a fost sa aratam ca exista o alternativa la toate aceste dezbateri pe care oamenii nu le inteleg si nu au cum sa le aprecieze. In calitate de viitori specialisti in stiinte politice dorim sa promovam un alt tip de politica. Dorim sa asistam la dezbateri punctuale, pe teme de interes, nu la intepaturi pe subiecte personale. Pentru noi este important sa gasim solutii de care sa beneficieze toti oamenii, nu sa ne contrazicem pe subiecte sterile. Credem ca am demonstrat aici ca se poate face o alta politica."

Contact

companie:BiG Media Relatii Publice

persoana de contact:Simion Ruxandra

email:ruxandra.simion

telefon/fax:0730096025

adresa:Str. Calea Serban Voda, Nr.44, sector 4, Bucuresti 040212, Romania

publicat:2009-11-30

 

Alte comunicate de presa ale acestei companii